Polițiștii rutieri brăileni prezenți printre preșcolari

De Mihai NEGOMIREANU 08 Ianuarie 2024, 22:24 Administrative

Polițiștii rutieri brăileni prezenți printre preșcolari

În data de 8 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat activități de educație rutieră în colaborare cu preșcolarii unei grădinițe din municipiu.

Scopul acestei inițiative educativ-preventive a fost să contribuie la creșterea gradului de siguranță rutieră pentru cei mici. Cu această ocazie, preșcolarilor li s-au prezentat situații cu care se pot confrunta pe stradă, acasă sau în timpul jocului, și măsurile de precauție necesare pentru a preveni implicarea în evenimente negative.

Activitatea a inclus prezentări teoretice și exerciții practice, folosind covorașul tematic din dotarea laboratorului. În acest cadru, au fost organizate jocuri educativ-distractive, în care copiii au fost implicați activ, și au fost expuse reguli elementare de circulație. S-au abordat subiecte precum trecerile de pietoni, semafoarele, traversarea drumurilor, semnele de circulație și comportamentul adecvat în mijloacele de transport în comun, toate având ca obiectiv prevenirea evenimentelor rutiere.

La această activitate au participat 144 de preșcolari, care au primit cu entuziasm sfaturile și informațiile oferite de către polițiști.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 08 Ianuarie 2024, 22:24 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii